Despre imprejurarile extraordinare in care au (re)venit rusii

Sursa: ICR

Probleme de electricitate m-au impiedicat sa postez aceste informatii acum cateva zile, cand cu gala de deschidere a primului festival al filmului rus. Vazusem afisul un pic cam criptic acum doua saptamani, am avut insa rabdarea sa vad si filmele programate. Este vorba deci de primul festival al filmului rus, eveniment organizat de Institutul Cultural Roman in parteneriat cu Arhiva Nationala de Film, Uniunea Cineastilor si Studiourile Mosfilm. Programul include 21 de lungmetraje, dintre care doar cateva titluri recente si foarte recente. Daca nici voua nu va plac extraordinar de mult Mihalkov, Bondarciuk ori Suskin, iar pe Tarkovski oricum il vedeti in fiecare an la cinemateca, raman lucruri rare si intrigante precum filmele lui Sokurov (“Taurul” si “Zilele eclipsei”), surprizele placute ca o gura de aer proaspat (nu voi inceta sa recomand filmele lui Alexei Popogrebsky “Cum mi-am sfârşit vara” sau” Euforia” lui Ivan Vîrîpaiev) ori “Intoarcerea” lui Andrei Zviaghinţev pe care, acum ca l-am vazut, tare mi-as dori sa-l am in varianta DVD.

Un pic de TIFF la Bucuresti (9-17 iunie)

Aflu, bineinteles prea tarziu, ca s-a lansat deja picul acela de TIFF care, in mod traditional deja, ajunge si pe la Bucuresti imediat dupa festival. Puteti gasi programul aici. Mi se par ingrozitor de putine filme fata de cele 240 proiectate la Cluj, dar sa fac bine sa nu mai cartesc, filmele de festival sunt atat de rare in meniul saptamanal al unui iubitor de cinema bucurestean, incat merita sa ne organizam cel putin o deplasare la sala de la MTR.

Kuki ningyo/Air Doll (2009), ultimul film al lui Hirokazu Kore-Eda pe care el insusi l-a scris, regizat, montat si produs (nu l-am vazut la Cluj, dar fiind vorba de unul dintre cele doua filme japoneze de anul asta mi-ar parea rau sa il mai pierd inca o data). Povestea imi pare cunoscuta din scurtmetrajele de animatie de la Anim’est, regizorul insa ma intereseaza de la “Nobody Knows” incoace.

Jurnal de TIFF - ziua 2

Sa-i zic ziua “maestru vs invatacel”? Nu stiu cum s-au potrivit filmele de fictiune alese, cam toate s-au invartit in jurul acestei tematici. Carare batuta, cu multe manierisme la activ.

Chiquitas con bananas

M-am incapatanat sa merg mai departe cu experientele dupa feeling si asa am ajuns dis-de-dimineata la “Bananas!” in regia lui Fredrik Gertten, un documentar suedez despre metodele salbatic corporatiste de exploatare a muncitorilor de pe plantatiile de banane din Nicaragua (remember Chiquita?) Am o slabiciune pentru documentar in general, de data asta am dat gres, Chiquita nu a fost deloc deloc bonita. Un comentator se intreaba pe buna dreptate daca rolul documentarului este sa spuna adevarul sau sa observe realitatea si s-o raporteze apoi? “Bananas!” s-a apropiat mai degraba de filmele acelea americane de la teve inspirate de meciul raul corporatist vs binele sindicalist.