Cel de-al saselea lungmetraj din cariera
regizorului chinez Jia Zhang Ke este unul din numeroasele exemple in care
critica si gustul publicului sint paralele. Premiat cu Leul de Aur la
festivalul de la Venetia 2006, “Still Life” a fost o surpriza: intrat ultimul in
competitie, prezentat la categoria filme documentare, filmul a fost adorat de
critici si evitat de public. Laudat pentru mizascena superba, pentru imaginea
ingrijita, pentru ambianta minimalista si pentru jocul actoricesc elegant,
filmul s-a bucurat de cronici entuziaste. Pe de alta parte insa, o buna parte a
publicului l-a considerat interminabil si plicticos, documentar ratat,
revoltator de urit, cu personaje care nu fac nimic, nu spun nimic, cu lungi
planuri fixe, evoluind intr-un peisaj dezolant. Filmul are deci toate atuurile
pentru a NU fi distribuit pe scara larga, in ciuda premiilor cu care a fost
recompensat. Si bine face. “Still Life” nu va fi sigur pe gustul adeptilor lui
Zhang Yimou cel din “Orasul interzis” si din showurile olimpice, “Still Life”
nu este nici pentru cei care nu jura decit pe filmele de actiune din Hong Kong
sau pe cruzimea gore a filmelor coreene in voga. Va rog, evitati-l daca
detestati filmele lente.
