E greu sa incepi sa vezi o trilogie cu sfarsitul, cronologic vorbind, dar asta mi s-a intamplat cu “La cinquième saison” semnat de duo-ul Jessica Woodworth si Peter Brosens : l-am vazut fara sa fi trecut mai inainte prin “Khadak” si mai ales prin “Altiplano” pe care as fi putut sa-l vad acum un an tot in selectia propusa de TIFF. Cele trei pelicule formeaza un soi de triptic dedicat relatiilor conflictuale intre umanitate si natura. De data aceasta apocalipsa se instaleaza pe nesimtite, fara ca vreun semn rau sa tulbure sfarsitul iernii in micul sat de fermieri aflat in prim plan. O catastrofa fara nume face firea sa disjoncteze progresiv: lemnul uscat refuza sa ia foc, pamantul nu mai rodeste, vacile nu mai dau lapte, apoi probabil mor de vreme ce sunt cu toatele rechizitionate, copacii se usuca si cad, albinele mor inghetate in ramele stupilor, anotimpurile refuza sa se mai succeada, iar primavara si vara raman golase si dezolant de gri.
