TIFF 2011: “Ruínas“ de Manuel Mozos

Ar fi poate mai nimerit sa incep prin a circumscrie notiunea de “ruína” asa cum este folosita ea de cineastul Manuel Mozos in lungmetrajul omonim, “Ruínas” (2009). Focus-ul “portughez” a inclus acest experiment tip jurnal fotografic in programul TIFF. Zic “portughez” pentru ca selectarea unor astfel de perle cu tenta experimentala este datorata exclusiv apetitului organizatorului, Festivalul Indie Lisboa, pentru cinema-ul alternativ portughez. Putini spectatori romani insa s-au hotarat sa-l deguste, ca dovada notele dezastruoase din barometrul de popularitate de festival, in care “Ruínas” se inscria victorios printre titlurile cu cele mai putine voturi. Sa nu uit totusi sa spun ca acest documentar atmosferico-istoric, castigator al premiului pentru cel mai bun documentar portughez in 2009, a fost deja remarcat de juriile festivalurilor precum “FidMarseille” (2009), Vienala din acelasi an 2009 sau BAFCI - Festivalul de film international de la Buenos Aires (2010).

Ler BD

TIFF 2011: Adolescenta e un mood - “The Myth of the American Sleepover” de David Robert Mitchell

Fac ce fac si la fiecare editie TIFF includ in programul personal variantele de indie american pe care festivalul le propune. Sunt rare, adaptate variantelor micro buget, facute deseori de prieteni si entuziasti, despre ele se scrie putin (ici unicul trailer, colo sinopsisul colportat din festival in festival), nu aliniaza in generic nume sonore. Cu toate acestea, ele, adevaratele indie, sunt unica modalitate de a arunca un ochi in spatele masinariei americane de facut filme. Surprizele placute nu sunt putine, in acest caz notez “intalnirea” cu imaginea semnata de James Laxton (“Medicine for Melancholy”) si cu montajul lui Julio Perez IV. Spectatorul rabdator descopera pana la urma ca mai toti indivizii mentionati in astfel de credite de final sunt polivalenti, ceea ce, dupa mine, ofera productiilor mici o coerenta si un echilibru de invidiat. In acest caz, filmuletul acesta facut din mai nimic de catre un debutant intr-ale regiei reuseste sa imbine perspective multiple cu eleganta si discretie, iar asta se datoreaza cred, cel putin in parte, experientei la masa de montaj pe care o are regizorul.

Flickr

Anim'est 2010: Despre arta dicteului automat in animatie - Alex Budovsky

Scriu randurile acestea in urma programului special Alex Budovsky organizat in cadrul Animest. Ceea ce stiam pana acum despre el: interes special pentru Clerkenwell - London exclusive in alb-negru, explozii de pasari, ceasuri cu cuc, apetit pentru ceainice si pentru versurile absurde din cantecele lui Stephen Coates. Anul trecut, vazandu-i “The Royal Nightmare” tot la Animest l-am banuit de adanci reflectii asupra istoriei, puterii, revolutiei si timpului care trece, nebunul, regele si calaul fiind personajele sale principale. Ii mai stiam si doza aparte de umor (vezi genericele sale de final) si legaturile cu gasca animatorilor independenti din New York (zic gasca nu pentru ca filmele lor ar avea un aer de familie, o consensualitate duioasa, ci pentru ca sunt atat de putini care sa se tina pe propriile picioare).

Sursa: situl lui Alex Budovsky