HARD BOILED - coregrafia gloantelor si nostalgia amintirii

Motto : Actually, I hate violence, I hate it – John Woo 

Foarte multi cinefili s-au intrebat la un moment dat cum ar fi fost daca la sfirsitul anilor 80 si inceputul anilor 90 filmele lui John Woo nu ar fi ajuns sa circule in cinematografele occidentale. Si toata lumea ramine convinsa ca importul acesta de filme din Hong Kong, a carui cinematografie era in plina inflorire la acea epoca, a adus un suflu nou in modul de a percepe actiunea; Hollywoodul a preluat dupa acea mare parte din “cliseele John Woo” ba chiar pe regizorul insusi in incercarea de a asimila stilul foarte vizual in care este perceputa actiunea. “Hard Boiled” este ultimul film din perioada sa hong-kongheza, terminat cu putin timp inainte de a se muta cu arme si bagaje in America. “Hard Boiled” este si ultima parte a unei trilogii, alaturi de “A Better Tomorrow” si “The Killer”, filme devenite de atunci productii cultissime in ochii adoratorilor filmului de actiune. Cum s-a scris enorm despre stilul hipervizual al lui John Woo, eu nu doresc decit sa pun degetul pe citeva aspecte care mi se par interesante in acest film.

Infernal Affairs - O trilogie made in HongKong

Flixster

Sint foarte la moda trilogiile in cinema: Lord of the Rings, Matrix, Piratii din Caraibe, identitatea-suprematia-ultimatumul lui Bourne, Shrek etc. Ele ne populeaza sezoanele cele mai propice pentru premierele filmelor de mare buget sau promo-urile zgomotoase de variante pe DVD, laudindu-se care mai de care cu diverse chitibusuri care sa  lungeasca sosul episodului 1 pina in pinzele albe. Moda afecteaza, in egala masura, fantasy-ul, SF-ul, comediile, filmele de animatie si in special cele de actiune. Ca regula generala, episodul 1 spune ce are de spus, dupa care producatorul vede ca merge reteta si  hotaraste sa o uzeze turnind episoadele 2 si 3 la simultan eventual, ca sa faca economii. Legatura dintre episodul 1 si ceea ce urmeaza se face simplist, folosind punctele de suspensie, twisturile de ultima ora pe post de “va urma”. Sequel-ul leaga la propriu actorii de rolurile jucate intr-un prim episod, iar imaginarul public desavirseste aceasta tendinta ducind-o pina la identificare. Un singur exemplu in acest sens: bietul Orlando Bloom strivit poate pentru totdeauna de blondoarea elfului Legolas.