“Tournée” de Mathieu Amalric

FilmBalaya

La 13 luni dupa iesirea in salile franceze si la aproape 15 de la proiectiile ocazionate de Festivalul de la Cannes editia 2010 la care a castigat un formidabil Premiu pentru mizanscena, “Tournée” face in sfarsit o oprire in salile bucurestene. M-am dus imediat sa il vad, nu sunt multi actorii cu adevarate veleitati de realizator asa cum este cazul lui Mathieu Amalric. Aflat la al patrulea lungmetraj in calitate de regizor dupa “Mange ta soupe” (1997), “Le stade de Wimbledon” (2001) si telefilmul “La chose publique”, ca sa nu mai pun la socoteala cele cateva scurtmetraje de fictiune si documentare, Mathieu Amalric este o aparitie surprinzatoare atat in fata cat si in spatele aparatului de filmat. Actor fiind el se revendica de la Arnaud Desplechin citire (“C'est Arnaud Desplechin qui m'a inventé acteur à 30 ans”,) in timp ce profilul de regizor isi recunoaste filiatia in personaje complicate din mediul cinema-ului foarte independent (producatorul Paulo Branco in special).

FFF2010 - “Boy meets girl” (1984) de Leos Carax

Dupa cum zicea si Serge Daney in cronica sa, “Boy meets girl“ (1984) este filmul de debut in adevaratul sens al cuvantului. Acela pe care spectatorii si criticii il asteapta in secret in fiecare an, in stare sa farmece, sa ameteasca si, mai mult, sa anunte cu certitudine nu atat “nasterea” unui regizor genial cat a unuia puternic, care sa tina la drum lung si la tavaleala, intransigent in optiunile artistice, cultivat, energic, cinefil.

Jurnal de TIFF - ziua 5

Ziua a inceput cu o renuntare. Cu parere de rau am lasat balta proiectia de la ora 10  de la Victoria unde trebuia sa vad “De laatste dagen van Emma Blank/ Ultimele zile din viata Emmei Blank” de Alex van Warmerdam.

Hiroshima s-a mutat in Uruguay si locuieste la Montevideo

“Hiroshima” de Pablo Stoll este una dintre speciile acelea unice de filme pentru care merita sa-ti faci vacanta la un festival de cinema, in special pentru ca asa ceva nu iese in sali, nu beneficiaza de publicitate sau de comentarii pe forumuri. In parte film de familie (pe genericul de final a defilat cred toata familia Stoll activand in propriile roluri, probabil restul echipei de filmare fiind alcatuita din prieteni, vreo doua-trei matusi asigurand cateringul) realizat cu mijloace minimale (Pablo Stoll asigura regia, montajul, scenariul), filmul face parte din acele mini slacker movies in care la propriu nu se intampla mare lucru. Tema ar fi “o zi din viata obisnuita a lui Juan Stoll, un tip cumsecade si din cand in cand muzician”. La acestea se adauga schepsisul: pelicula se doreste a fi un comic+ muzical+mut in culori, cu intertitluri inclusiv pentru onomatopee. Cartoanele (mai apropiate de bulele de dialog din comics decat de intertitlurile filmelor mute dealtfel) merg foarte bine cu aerul de improvizatie melancolica pe care o afiseaza filmul. Fondul muzical aproape omniprezent foarte atent selectionat este playlistul de pe walkmanul lui Juan, variatiile de mood ale acestuia se acorda perfect cu stilurile muzicale ale soundtrack-ului. Am senzatia ca muzica si aluziile filmice (intalnirea dintre Juan si tatal sau filmata in ralenti si duelul din western, secventa din fata spitalului reluata de trei ori) adancesc ceea ce ar fi putut fi un film de familie.