Cine a fost recent la
sala Eforie stie de ce cred ca in acest moment te cam trec fiorii daca intri in
cinemateca. Locatia care adapostea altadata o carciuma-cafenea este acum
tacuta, pustie si prost luminata (ghirlanda de beculete care incadreaza etajul
e lugubra), semanand cu o hruba. Partea buna a lucrurilor: nu se mai simte
miros de sos de pizza pana in sala de cinema, nu-ti mai strica muzica cheful de
viata, nu te mai infurii pe chefliii de vizavi urandu-le sa le stea in gat
berea (proasta si scumpa) in timp ce tu chiar vrei sa intelegi ce se spune pe
ecran.
 |
| Sursa: sapteseri.ro |
Programul insa
deruleaza cam aceleasi filme, ca in fiecare an. Nu ma plang, filmele “vechi” se
cer vazute pe ecran mare. Filmele “vechi” sunt de cele mai multe ori mai
interesante decat programul de la malluri. Sa luam de exemplu azi, cand mi-am
programat sa vad “Le samourai” de Jean-Pierre Melville si, pentru destindere,
“Le clan des Siciliens“ de Henri Verneuil.
