Trebuia sa vina si ziua chioara a festivalului, cea de a 6-a, care a grupat cele mai multe dezamagiri in materie de proiectii de pana acum. Salvarea zilei a venit de la masterclass-ul dat de Ed Lachman, la care ma hotarasem sa particip in urma Q&A-ului ocazionat de proiectia lui “Hope”, al treilea episod din trilogia paradisurilor semnata de Ulrich Seidl.
Ceva mai mult de doua ore au durat povestile lui Lachman despre cum se filmeaza o scena (“Erin Brockovich”), despre temperatura luminii, despre absenta acesteia (“Love” din mai sus amintita trilogie), despre optiunile culorilor unei secvente in functie de indicatiile imagistice din romanul adaptat (“The Virgin Suicides”), despre explorarea psihologiei personajelor prin intermediul imaginii (“Far from Heaven” in regia lui Todd Haynes), despre improvizatii pe platou si despre cum DOP trebuie sa aiba prezenta de spirit a unui fotograf pentru a fi acolo cand actrita se pune sa planga in mijlocul unei scene de sex (“Ken Park”), despre regizori foarte axati pe imagine, despre filmarea in locatie sau in studio. Ma opresc ca sa respir dupa o fraza atat de lunga, informatia oferita de Ed Lachman pe marginea a varii subiecte conexe celor de mai sus este imensa si are efectul unei cafele bune intr-o zi mai degraba gri la capitolul calitatea proiectiilor.
