Ziua a inceput cu o renuntare. Cu parere de rau am lasat balta proiectia de la ora 10 de la Victoria unde trebuia sa vad “De laatste dagen van Emma Blank/ Ultimele zile din viata Emmei Blank” de Alex van Warmerdam.
Hiroshima s-a mutat in Uruguay si locuieste la Montevideo
“Hiroshima” de Pablo Stoll este una dintre speciile acelea unice de filme pentru care merita sa-ti faci vacanta la un festival de cinema, in special pentru ca asa ceva nu iese in sali, nu beneficiaza de publicitate sau de comentarii pe forumuri. In parte film de familie (pe genericul de final a defilat cred toata familia Stoll activand in propriile roluri, probabil restul echipei de filmare fiind alcatuita din prieteni, vreo doua-trei matusi asigurand cateringul) realizat cu mijloace minimale (Pablo Stoll asigura regia, montajul, scenariul), filmul face parte din acele mini slacker movies in care la propriu nu se intampla mare lucru. Tema ar fi “o zi din viata obisnuita a lui Juan Stoll, un tip cumsecade si din cand in cand muzician”. La acestea se adauga schepsisul: pelicula se doreste a fi un comic+ muzical+mut in culori, cu intertitluri inclusiv pentru onomatopee. Cartoanele (mai apropiate de bulele de dialog din comics decat de intertitlurile filmelor mute dealtfel) merg foarte bine cu aerul de improvizatie melancolica pe care o afiseaza filmul. Fondul muzical aproape omniprezent foarte atent selectionat este playlistul de pe walkmanul lui Juan, variatiile de mood ale acestuia se acorda perfect cu stilurile muzicale ale soundtrack-ului. Am senzatia ca muzica si aluziile filmice (intalnirea dintre Juan si tatal sau filmata in ralenti si duelul din western, secventa din fata spitalului reluata de trei ori) adancesc ceea ce ar fi putut fi un film de familie.
