Povesti despre sfarsitul lumii - Episodul I

Profetia mayasa a dat gres, a cata oare?, incercand sa circumscrie sfarsitului lumii o data anume,dupa aceea oamenii au rasuflat usurati pe furis si-au salutat penibilul situatiei cu o salva de bancuri si ironii de circumstanta. Subiectul insa ramane insurubat in setul de spaime colective, momentul acesta asta nu e decat o amanare pe care nu incetam sa ni-l imaginam pana una alta si sa-l coafam grosier cu alte bancuri: “2012”, “Independence Day”, "Armageddon", iarna atomica sau vulcanica, pamantul moare, ba nu, soarele e bolnav, sfarsitul vine din outer space sau din lumea virusurilor de tot felul. Scenariile acestea nu mai infioara azi pe nimeni, “batalia” se da acum cumva la margini, in viziunile care combina credintele si mai ales spaimele noastre dintotdeauna cu noi perspective. O astfel de combinatie fericita de experiente apocaliptice lasa spectatorului onest aceeasi reactie contrarianta : unul dintre cronicarii de cinema marturisea, la ierirea proiectiei de la Cannes a “Melancholiei” lui Lars von Trier: “(he) felt light, rejuvenated and unconscionably happy.”