Pentru majoritatea cinefililor, filmele cu gangsteri sint o epoca deja apusa si ingropata de istorie, asa ca celor care poate vor citi urmatoarele li se va parea ciudat ca ma apuc sa dezgrop fantome si sa scriu despre vechituri. De fapt ce zic eu vechituri, ne aflam doar in prin proces de refolosire si recuperare a acestei mitologii de vreme ce masina Hollywood tocmai a aruncat pe piata “American Gangster”, ultima creatie a lui Ridley Scott. “Roaring Twenties”(1939) nu mi se pare deloc invechit, foarte multe aspecte il aduc foarte aproape de filmele de actiune din prezent (ma gindesc la o anumita tipologie a eroului care nu prea s-a schimbat de la anii 30 incoace, la faptul ca in filmele actuale se mai practica inca asimilarea actorului cu un anumit tip de rol). Ce mi se pare interesant, in afara de scenariul foarte bine asamblat este modalitatea aleasa de catre Raoul Walsh de a reda nebunia lumii anilor 30 fara a miza doar pe efectele speciale care in prezent nu pot lipsi dintr-un film care trebuie sa faca reteta. Mai este si argumentul actorilor folositi de catre regizor, un James Cagney scaparator in duo cu un Humphrey Bogart care la ora aceea inca nu se afla in culmea gloriei si deci isi permitea sa joace inca extraordinare roluri negative. Formal vorbind, “Roaring Twenties” este foarte modern, actiunea propriu zisa se incadreaza in epoca prin contrapunctari regulate cu jurnale de stiri (sfirsitul primului razboi mondial, instalarea prohibitiei si schimbarile sociale operate in anii 20, inceputul perioadei bootlegger-ilor si, in final, marea criza a sfirsitului anilor 30) in asa fel incit insertia personajelor in istorie nu este niciodata lasata in suspensie.
