"Syndromes and a Century" de Apichatpong Weerasethakul

Call Me Joe

Regizorul Apichatpong Weerasethakul are un nume atit de complicat, incit prefera sa i se spuna "Joe". Si asta de cind, student fiind, frecventa Institutul de Arta din Chicago. Mai intii arhitect si artist multimedia, Joe a facut deja patru lung metraje ("Mysterious Object at Noon", "Blissfully Yours", mult laudatul "Tropical Malady" si nou creatul "Syndroms and a Century") care au rupt gura tirgului. S-a vorbit despre ele ca fiind expresia unei "constiinte metatextuale a filmului european" (Michael Koresky) si o dovada a "cosmopolitanismului transnational" (Brett Farmer) al autorului, un exercitiu viu al unui fel de proustianism vizual... Joe, mai modest, spune ca isi tine jurnalul facind filme. Situat de critici in casuta regizorilor experimentalisti pentru care povestea si twisturile ei au foarte putin interes, Joe se intilneste pe undeva cu Tsai Ming-liang. Respectat de Pen-Ek Ratanaruang ("Invisible Waves") si de Im Sang-soo, Joe este foarte putin cunoscut in patria natala, Tailanda, unde horror-urile si comediile sint pe primul loc in topuri. Cinematograful european il apreciaza enorm (Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes 2004 pentru "Tropical Malady" printre altele) si ii finanteaza ideile.

 Sursa: kickthemachine

Invisible Waves de Pen-ek Ratanaruang

Ultimul film al tinarului regizor tailandez a facut destule valuri pro si contra in salile de cinema. Deja foarte apreciat mai ales pentru "Last Life in the Universe" din 2003, Pen-ek Ratanaruang face parte din grupul celor care folosesc intensiv amestecul (de genuri, de actori de diferite nationalitati, de limbi vorbite, de destinatii), ambiguitatea (referindu-ma strict la "Invisible Waves" nu mi-este inca foarte clar daca eroul cauta razbunare sau rascumpararea propriilor pacate), sentimentul iminentei unui rau confuz care poate veni de oriunde. Or aceasta mixitate care vrea sa ramina ambigua pina la sfirsit poate fi cu dus-intors, sint multi cei care considera ca filmul este prea lent, cu o poveste prea simplista, nici manifest poetica, nici realista, nici thriller, nici comedie. Cei mai inraiti l-au vazut pe Pen-ek indragostit de lipsa de noima a universului sau si de frumusetea imaginilor filmate de Christopher Doyle (directorul de fotografie de origine australiana este considerat de unii ca fiind personal responsabil de distrugerea cinematografului asiatic), mizanscena prea jucausa si detasata de gravitatea sumbra a subiectului. 

Time - Shi gan (2006)

"(...) films do not change reality but rather the conscious state of an individual." 
Kim Ki-duk

Sa incep cu o mica prezentare a regizorului, pentru ca din pacate filmele lui Kim Ki-duk, cineast sud-coreean foarte productiv (14 filme in 10 ani)  nu au fost distribuite in Romania: numai "3-iron / Menage a trois" este disponibil in DVD.  Kim este dealtfel mult mai apreciat in lumea larga decit in propria sa tara. Dupa trei scenarii premiate, el si-a facut debutul regizoral cu "Crocodile" in 1996. Filmul care l-a revelat marelui public a fost "The Isle" (1999). Al doilea mare succes premiat in festivaluri a fost "Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring" in 2003.

Flixster

Half Moon - Niwe mung

Sursa: www.flixster.com

In Iran, cinematograful are citeva "atuuri" importante care i-au creat specificitatea: minimalismul si lipsa actorilor profesionisti, a mijloacelor tehnice, a distributiei, cenzura politica si religioasa, lipsa salilor de cinema si a unui real suport din partea statului, astel incit creatia regizorilor iranieni este mult mai cunoscuta peste hotare, unde obtine constant premii si recunoastere internationala decit in tara de origine. Regizorul iranian este obligat sa fie rind pe rind actor, scenarist, propriul producator, uneori si cameraman si faptul de a fi factotum il face sa aiba o perceptie aparte. Operele realizatorilor deveniti clasici precum Mohsen Makhmalbaf, Amir Naderi, Jafar Panahi si mai ales Abbas Kiarostami sint aclamate pentru suflul proaspat, simplitatea si finetea unor scenarii care sint decupaje ale vietii de zi cu zi, frumusetea si plasticitatea cadrelor.

"The Wild Blue Yonder" de Werner Herzog

Prima secventa a filmului - plan apropiat pe fata lui Brad Dourif care ne anunta foarte hotarit, fixind camera cu ochii lui albastri si fara sa clipeasca nici o secunda, ca el este un extraterestru venit din galaxia Andromeda si obligat sa traiasca pe Pamint. El povesteste cum Andromedanii au aterizat in masa pe planeta noastra cu ceva timp in urma si s-au integrat in parte vietii pamintene.

Sursa: wileywiggins.com

Numai doi actori pot fi convingatori pronuntind astfel de replici memorabile fara sa cada in ridicol: Brad Dourif si Klaus Kinski. Amindoi au o privire halucinata si o intonatie magnetica. Il stiti pe Dourif, l-ati vazut in mai multe roluri de personaje deranjate psihic: in "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Milos Forman, in "Ochii Laurei Mars", "Wise Blood" (John Huston, 1979) sau "Blue Velvet" (David Lynch, 1986). Si daca nu, sigur l-ati vazut in rolul lui Grima Wormtongue din "Stapinul inelelor", sau cel putin l-ati auzit, pentru ca Dourif "face" vocea lui Chucky, papusa ucigasa in seria omonima de filme horror.

Indigènes

Sa spun inca de la inceput ca "Indigènes" (am preferat sa uit titlul american, care rateaza magistral semnificatia titlului impus de regizor) este in egala masura in un film de razboi si un film de ambianta social-politica. Cu alte cuvinte, Rachid Bouchareb a ales sa vorbeasca despre discriminarea rasiala, facind apel la o poveste care are loc in cel de-al doilea razboi mondial, mai precis intre 1943 si 1945.

Sursa: www.flixster.com

Titlul original se refera la locuitorii bastinasi din tari nord africane, Algeria, Maroc, Tunisia, Senegal, colonizate de Franta cu ceva timp inainte. In 1943, inainte de deschiderea frontului vestic impotriva Germaniei naziste, coloniile franceze din Africa de Nord, trecute pe partea generalului de Gaulle si a Aliatilor, furnizeaza soldati pentru armata Frantei Libere. Acestia, magrebini (arabi sau berberi) si senegalezi din Africa Centrala se inroleaza in armata din cauza saraciei crunte, sperind intr-o intoarcere glorioasa la sfarsitul razboiului. Filmul se concentreaza pe soarta unui pluton de soldati algerieni, scopul evident este de a descrie discriminarea rasiala careia acestia ii cad victime in sinul armatei, folosirea lor ca simpla carne de tun pe front, discursurile patriotarde ale ofiterilor francezi fata de "indigenii" musulmani care trebuie "tinuti din scurt", tratament care li se aplica dealtfel si in tarile de origine ("Ce v-ati face fara noi?" intreaba retoric unul dintre ofiteri).

Agentia secreta - The Good Shepherd de Robert de Niro

In imageria populara a eroilor de film, spionul ocupa un loc aparte. Sarmul atletic, eleganta si usurinta de a fi in largul sau in orice situatie se combina obligat fortat cu accesoriile (generatiile de Aston Martin, valiza diplomatica, armele sofisticate) si cu destinatiile luxuriante. Seriile succesive de James Bonzi si cei citiva Jason Bourne au propus kilometri intregi de pelicula cu urmariri in masina, elicopter, avion, cu explozii si rasturnari de situatii limita in care muschii si anduranta fizica a eroului isi spun cuvintul.